În lume există atît de mult egoism încît mă întreb dacă mai este loc pentru dragoste? Poate sună paradoxal însă dragostea nu doar convieţuieşte perfect cu egoismul, dar şi se alimenteză din el.
Se spune că iubirea este atotiertătoare. Însă îndată ce într-un cuplu dispare reciprocitatea, care presupune într-o oarecare măsură o egalitate a valorilor, o distribuire în comun a responsabilităţilor şi a plăcerilor, deci o împărtăşire reciprocă şi a egoismului, dispare înţelegerea, toleranţa şi respectiv amorul.
E adevărat că toată lumea este egoistă, însă şi egoul trebuie dozat, căci în calităţi prea mari el nu numai dăunează unei relaţii dar şi o poate distruge, mai ales dacă egoismul partenerilor are vectori opuşi, adică „eu vreau” al barbatului si al femeii se bat cap în cap. E adevărat că pot exista şi compromisuri… Cred nu întîmplător una din poruncile lui Dumnezeu spune „să iubeşti aproapele tău ca pe tine însuţi”, e o chemare să lăsăm la o parte egoismul nostru pentru a ne putea primi şi înţelege.
Cu ochii în patru... 