Arhiva zilnică: 31 mai 2012

Să spunem “STOP” discriminării!

Recent am fost la o prezentare al teatrului social în cadrul “Centrului Comunitar pentru Copii şi Tineri cu dizabilităţi fizice” (CCCT) din Chişinău. Spectacolul face parte dintr-un proiect al Asociaţiei Keystone Moldova (KHSIMA), scopul căruia este de a preveni discriminarea faţă de persoanele cu disabilităţi, în special discriminarea în şcoli.

În ce constă TEATRUL SOCIAL? E o reprezentare a realităţii, atunci când spectatorii se regăsesc în situaţiile create de actori şi pot interveni în rolurile acestora pentru a schimba situaţiile de discriminare prezentate în scenă. Cei din sală sunt întrebaţi după spectacol ce emoţii au şi dacă ar vrea ceva să schimbe. Spectacolul este jucat în mod repetat şi dacă cineva din public la un moment spune „Stop!” el poate opri scena şi lua locul oricăruia dintre actori (cu exepţia agresorilor) pentru a schimba o anumită situaţie de discriminare. După care spectacolul continuă până când o nouă persoană nu intervine într-un mod similar.

În teatrul social momentul-cheie îl constituie faptul că situaţiile de discriminare prezentate publicului, ca să fie credibile, sunt selectate de la participanţi, care în momentul creării scenariului îşi expun propriile experienţe de discriminare sau situaţii pe care le-au văzut la altcineva dar care le-au afectat.

Continuă lectura

4 comentarii

Din categoria Evenimente