Cîțiva ani în urmă am primit un apel telefonic. O voce necunoscută mi-a rostit numele și că ar vrea să facem cunoștință. Cînd am întrebat cine e și de unde îmi știe numărul, mi-a zis că l-a găsit într-un telefon. Băiatul s-a prezentat și a spus că stă închis după gratii. A urmat o pauză îndelungă. Nu știam ce să zic. Conștientizam că tînărul avea nevoie de comunicare. Probabil, chiar încerca să întemeieze o relație la distanță. Mi-am cerut scuze și am spus scurt: “Nu!” Mai mult nu m-a sunat.
După această întîmplare mi-am adus aminte de o prietenă violoncelistă, care a avut mai multe turnee prin istituțiile penitenciare de la noi din țară. Ea a interpretat muzică clasică la violoncel acolo unde oamenii nu au practic deloc acces la artă și cultură. La acel moment nu aveam nici cea mai mică idee despre ce se întîmplă în pușcăriile de la noi din țară și cum sunt oamenii de acolo…
Spectacolul document „Shakespeare pentru Ana” jucat recent la Tipografia 5 emoționează datorită istoriilor pătrunzătoare redate iscusit de tinerii actori. Impresionează insistența și curajul regizoarei Luminița Țâcu și a directorului de proiect Mihai Fusu care au realizat aceste interviuri cu deținuții mai multe luni în șir și datorită cărora acest spectacol a luat aripi, aducînd în vizorul public o altfel de realitate și dragoste, una dură și mai puțin cunoscută. Scenele din spectacol sunt bazate pe interviurile efectuate în trei închisori din Republica Moldova: închisoarea nr. 10 pentru minori Goian, nr. 7 pentru femei Rusca și nr. 6 pentru bărbați Soroca. Participanții la interviuri sunt deținuții, angajații sistemului penitenciar, colaboratorii și partenerii Departamentului Instituțiilor Penitenciare.
“Dumneavoastră faceți film sau spectacol? Despe dragoste? Dragoste la închisoare?..”
Istoriile din spectacol ating prin limbaj, mimică, gesturi, mesaje absolut tulburătoare, accentuate prin zgomotul lăcăților de fier și zăvoarele grele care permanent se deschideau și se închideau în timpul monologurilor.
„Numa nu faceți eroi din ei!..”
Fotografiile proiectate pe planul doi accentuează și mai intens stările deținuților, încercînd parcă să oprească timpul pe loc. Timpul “după reșotcă” curge altfel „azi îi supă, ieri a fost borș…”.
“Îi greu, da meeerje!” mărturisește unul din deținuți.
După premiera spectacolului au urmat discuțiile cu actorii și producătorii proiectului. Din spusele lor, fiecare închisoare e o mini societate și dacă vii “în casa lor” trebuie să-i accepți ca și oameni ca să te apropii de ei și să-i cunoști mai bine. DA! Au greșit, sunt respinși deseori de societate, de rude, familie și prieteni, dar cu toate acestea nu sunt lipsiți de emoții și sentimente umane: „La mine vine mama. Vin părinții o dată, de două ori pe lună. Și, știți, cîteodată nu trebuie nimic. Vreau doar o îmbrățișare cu ai mei. Pentru doua-trei zile îmi ajunge îmbrățișarea ceea de la mama…”
Autorii spectacolului ating tema destinelor umane traumatizate, dar și neputința socială, ignoranța oamenilor și a statului, care este încă nepregătit pentru schimbări cardinale: de a scoate cătușe de pe minte și suflet, de a deschide ușa spre acești oameni și a se elibera de prejudecăți. Spectacolul „Shakespeare pentru Ana” nu este o dramă a deținuților, ci o dramă socială despre aspectele care au provocat aceste crime.
„Noi suntem artiști și vrem să facem un spectacol. Despre dragoste, despre închisoare, despre dragostea în închisoare. Despre iubire, despre închisoarea iubirii…”
Ps: Recomand tuturor să vizioneze acest spectacol la toamnă într-o nouă stagiune la Tipografia 5!