Cîțiva ani în urmă am primit un apel telefonic. O voce necunoscută mi-a rostit numele și că ar vrea să facem cunoștință. Cînd am întrebat cine e și de unde îmi știe numărul, mi-a zis că l-a găsit într-un telefon. Băiatul s-a prezentat și a spus că stă închis după gratii. A urmat o pauză îndelungă. Nu știam ce să zic. Conștientizam că tînărul avea nevoie de comunicare. Probabil, chiar încerca să întemeieze o relație la distanță. Mi-am cerut scuze și am spus scurt: “Nu!” Mai mult nu m-a sunat.
După această întîmplare mi-am adus aminte de o prietenă violoncelistă, care a avut mai multe turnee prin istituțiile penitenciare de la noi din țară. Ea a interpretat muzică clasică la violoncel acolo unde oamenii nu au practic deloc acces la artă și cultură. La acel moment nu aveam nici cea mai mică idee despre ce se întîmplă în pușcăriile de la noi din țară și cum sunt oamenii de acolo…
Spectacolul document „Shakespeare pentru Ana” jucat recent la Tipografia 5 emoționează datorită istoriilor pătrunzătoare redate iscusit de tinerii actori. Impresionează insistența și curajul regizoarei Luminița Țâcu și a directorului de proiect Mihai Fusu care au realizat aceste interviuri cu deținuții mai multe luni în șir și datorită cărora acest spectacol a luat aripi, aducînd în vizorul public o altfel de realitate și dragoste, una dură și mai puțin cunoscută. Scenele din spectacol sunt bazate pe interviurile efectuate în trei închisori din Republica Moldova: închisoarea nr. 10 pentru minori Goian, nr. 7 pentru femei Rusca și nr. 6 pentru bărbați Soroca. Participanții la interviuri sunt deținuții, angajații sistemului penitenciar, colaboratorii și partenerii Departamentului Instituțiilor Penitenciare.
“Dumneavoastră faceți film sau spectacol? Despe dragoste? Dragoste la închisoare?..”