Интервью с Ильей Штефырца: “Для меня спорт это жизнь” (АУДИО)

“Люди, которые вдохновляют” это рубрика про людей с ограниченными возможностями, которые достигли успеха в разных сферах деятельности.

Приглашаем вас узнать историю Ильи Штефырца, молдавский спортсмен, марафонец, пользователь инвалидного кресла. Илья занимается спортом с детства. Его первым увлечением стал большой теннис, куда он попал когда ему было всего 11 лет. Так же, Илья попробовал свои силы в легкой атлетике и баскетболе. Марафонские дистанции он стал покорять начиная с 2015 года.

Благодаря хэнд-байку, в 2018 году Илья занял первое место на Марафоне в Гамбурге. В 2017 году Илья занял первое место в Бухарестком полу-марафоне, преодолев 42 км в инвалидном кресле.

Автор: Виктория Боцан

Источник:   motivatie.md

Interviu cu Eugenia Buliga (AUDIO)

“Oameni care inspiră” este o rubrică despre persoanele cu dizabilități, care au atins succes în diverse domenii de activitate și despre angajatorii, care s-au remarcat prin angajarea persoanelor din grupul dat.

Vă îndemnăm să cunoașteți istoria Eugeniei Buliga, care în prezent îndeplinește funcția de contabil-șef în cadrul unei companii de audit. Eugenia are dizabilitate locomotorie din copilărie, însă acest fapt n-a împiedicat-o să avanseze în plan profesional, cât și cel personal. În prezent, Eugenia este o soție fericită și viitoare mămică.

Autoare: Victoria Boțan

Sursa: http://motivatie.md/index.php?pag=news&id=1263&rid=1329&l=ro

Angajarea în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilități: realități și perspective

Conform noilor prevederi din 16 martie 2017 ale Codului Contravențional, articolul 56¹, angajatorii pot fi amendați pentru refuzul de a angaja persoane cu dizabilități sau pentru ne rezervarea locurilor de muncă pentru aceste persoane. Amenzile respective se bazează pe prevederile Legii 60 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, art. 34, angajatorii care au mai mult de 20 de angajați, ar trebui să rezerveze și să acorde 5% din numărul locurilor de muncă pentru persoane cu dizabilități.  

În ce mod poate fi susținut angajatorul pentru a integra în câmpul muncii persoanele cu dizabilități, am aflat opinia directorului executiv al Asociației „MOTIVAȚIE” din Moldova (AMM), Igor Meriacre.

În multe țări dezvoltate există prevederi legislative care obligă angajatorii să asigure locuri de muncă și să angajeze persoane cu diferite tipuri de dizabilități – susține Igor Meriacre – Dar, în aceste țări există și scheme de susținere a angajatorilor, care creează aceste locuri de muncă.

Totuși, despre ce oportunități este vorba?

De exemplu, angajatorul care a creat un loc de muncă pentru una sau mai multe persoane cu dizabilități locomotorii, are nevoie de resurse financiare pentru acomodarea rezonabilă a spațiul de muncă și a procura echipamentele necesare pentru persoane cu dizabilități. În cazul dat, rolul statului este să intervină pentru a oferi aceste resurse financiare.

O altă susținere din partea statului ar trebui să fie compensarea orelor de muncă pe care persoanele cu dizabilități efectiv nu le lucrează. Conform prevederilor Codului Muncii, persoana cu un grad de dizabilitate sever lucrează maxim 6 ore pe zi în loc de 8 ore. Dar, angajatorul este obligat să-i ofere salariu pentru 8 ore integral, deși a lucrat doar 6. În acest caz, asistența din partea statului ar consta în achitarea celor două ore nelucrate pe zi de persoanele cu dizabilități.

Victoria Boţan, jurnalistă și model de viață: „Toleranţa este o monedă rară în Republica Moldova”

Victoria este o fire sociabilă, energică şi creativă, atu-uri pe care le valorifică la maxim în tot ceea ce face. Şi nu face puţine lucruri. Este jurnalistă, blogger, o persoană foarte implicată în activităţi sociale şi culturale. De curând a descoperit un domeniu în care spune că s-a regăsit-drepturile omului şi tot de curând este stagiară la UN Women Moldova. Despre toate astea, Victoria ne povesteşte pe larg, în interviul ce urmează.

“Eşti feminină când te afli în armonie cu tine însăţi … ”

Eşti o fire foarte activă, o profesionistă pasionată de meseria ei şi o persoană implicată civic. Dar înainte de toate, eşti femeie. Vorbeşte-mi despre feminitate. Cum o defineşti şi percepi tu?

Feminitatea este ceva ce vine din interior, din energia pe care o emană femeia prin zâmbet, privire, gesturi și ținută. Ești feminină întâi de toate când te afli în armonie cu tine însăţi, când știi ce îți dorești de la viață și îndeplinești cu succes atribuțiile pe care ți le-ai asumat.

Eşti om de radio şi blogger, persoană implicată în activităţi sociale şi culturale. Vorbeşte-mi câte puţin despre pasiunea pentru radio şi cea pentru scris.

În perioada când eram studentă la Facultatea de Jurnalism a Universităţii de Stat din Moldova mă pasiona foarte mult radioul. Pe vremea aceea am lucrat la câteva posturi de radio private din capitală şi a fost o experienţă foarte frumoasă deoarece am avut parte de un director de aur și niște colegi minunați, care m-au tratat cu răbdare și multă înțelepciune, atunci când am ajuns prima dată la radio și nu aveam experiență în domeniu. Îmi amintesc şi acum cu nostalgie de acea perioadă frumoasă.

Despre radio, blog, fotografie, chitară… (interviu pentru emisiunea „Fii Tînăr”)

Emisiunea „Fii Tînăr”, ediția din 12 septembrie 2014, Teleradio-Moldova

Reporter: Camelia Fliștoc

 

Despre Vise…

Emisiunea “Loc de dialog” la Canal Regional

Tema: Dare Social Fashion Show 2014

 

Victoria Boţan – fata de la radio cu aparat de fotografiat

Victoria Boţan, stundentă anul II Master, la jurnalism USM, este o tînără de la care poţi învăţa multe! O cunosc mereu optimistă, cu zâmbetul pe buze, deseori cînd mă întîlnesc cu ea, mereu are treabă undeva: ori la radio, ori la facultate, ori la careva evenimente, că aşa trebuie să fie un jurnalist – în vîltoarea evenimentelor! Pe lîngă activităţile enumerate mai sus, Victoria mai are o pasiune – fotografia. Îi place să surprindă clipa în aparatul foto, să „înregistreze” pe bandă momente şi chipuri! Iată şi dovada!

Victoria, tu eşti îndrăgostită de fotografie. De unde vine această pasiune?

De fapt, nu-mi amintesc exact momentul cînd am spus „Da, asta e! Vreau să fac fotografie!”. Ea a intrat cumva firesc în viaţa mea. La început, am primit cadou de la un prieten un aparat Fujifilm şi am început să fotografiez absolut totul. Cînd am învăţat să fac poze mai calitative, am trecut la alt nivel şi mi-am luat un aparat mai performant. Dar, cît de scumpă nu ar fi aparatura, ea nu face din tine fotograf. Trebuie să fie pasiune în tot ceea ce faci, cunoştinţe în domeniu, dar şi talent.

Ce preferi mai mult să fotografiezi?

Îmi place să fotografiez oameni. Copii, tineri, bătrîn, fiecare vine cu istoria sa şi eu ca fotograf trebuie să-i surprind în imagini nu doar chipul dar şi caracterul, personalitatea, povestea ascunsă în ochi. E un lucru dificil, dar foarte interesant şi creativ.

Această poză am făcut-o pe cînd numai începeam să fotografiez. În reportaj e un copil care aleargă după minge în scuarul Catedralei. Îmi place mult această imagine fiindcă e dinamică şi emană multă lumină, dinanism, libertate. Libertatea copilului constă nu doar în libertatea de a se mişca în joc, dar şi în libertatea de a gîndi, a acţiona. Am observat, cu timpul pierdem ceva din această libertate specifică copiilor. În general, am o slăbiciune aparte pentru pozele alb-negru.

În poză e o rudă de-a mea, pictoriţa Veronica Iftodii, care în acel moment mă picta în atelierul său. Veronica lucra cu atît entuziasm că nici nu observa cum o fotografiam. Astfel, am reuşit să arăt prin imagine atmosfera de lucru a pictorilor. Păcat că poza nu poate reda şi mirosul de vopsele din atelier, un miros tare specific dar şi plăcut. Sincer, aş mai poza încă odată pentru pictură!

În imagine e sora prietenei mele. Era prima şedinţă foto cu o femeie gravidă. Poza redă o aşteptare luminoasă a unei femei care urmează să aducă pe lume o nouă viaţă. Chipul femeii ce aşteaptă un prunc e atît de perfect, aproape divin, încît o asociez cu o madonă.

Fata din imagine e colega mea de facultate. Aici are un chip atît de copilăros, visător şi jucăuş, încît de fiecare dată mă aduce la gîndul cît de important e să păstrăm copilul din noi pe tot parcursul vieţii şi să nu ne ruşinăm nicicînd să-i dăm frîu liber. Viaţa e şi aşa prea scurtă şi trebuie să o trăim colorat.

Faci acum studii la masterat, în jurnalism. De ce anume acest domeniu?

Da, sunt ultimul an la masterat în Jurnalism, USM. Am ales această facultate fiindcă mă reprezintă. Sunt sociabilă, dinamică, îmi place să fiu în centrul oamenilor şi al evenimentelor. Sunt curioasă, îmi place să scriu şi am o sete permanentă de a mă informa. Nu cred că aceste calităţi le-am căpătat la studii, însă cred că anume ele m-au determinat să fac anume această alegere. Cum spuneau profesorii noştri: “Cîţi jurnalişti calcă pragul facultăţii, atîţia şi vor ieşi.” Şi au dreptate, fiindcă facultatea nu crează jurnalişti, ea oferă doar o bază teoretică de la care să ne pornim, doar profesînd poţi deveni specialist.

Te-am auzit şi la radio de cîteva ori! Prin ce te-a cucerit acest segment al mass-media?

Întotdeauna mi-a plăcut radioul. Poate m-au influenţat la un moment dat şi studiile muzicale, fiindcă întîi de toate îmi place să ascult. Ţin minte că în toţi anii de practică eram interesată numai de radio. Mergeam de la un post de radio la altul şi încercam să găsesc ceva util pentru mine. Nu mă ruşinam să bat la uşile posturilor de radio chiar din băncile facultăţii, ştiam că atracţia asta nu e întîmplătoare. Eram atît de pasionată de radio încît eram gata să mă încerc în toate ipostazele. Şi mi-a reuşit! Din anul doi de facultate activez la un post de radio privat din capitală în calitate de prezentatoare de ştiri, dar am lucrat şi ca operator, moderator, un timp chiar am preluat funcţia de director de programe. La radio trebuie să ai ambiţia să încerci de toate şi să nu-ţi fie frică să experimentezi.

Autor: Iuliana Mămăligă

Sursa: Civic.md

Art-Labyrinth Summer Festival 2012 „Five Feelings”

Impresionată de atmosfera inedită care a dominat cele trei zile cât a ţinut festivalul în raionul Orhei (lunca râului Răut, între satele Furceni şi Trebujeni), am hotărât să apelez la opinia unuia dintre organizatori Sergiu Albu, ca să aflu mai multe detalii despre cea de-a 5-a ediţie.

Evenimentul a unit  workshop-uri ce au reuşit să apropie publicul cu diverse arte şi meserii, practici spirituale, muzică experimentală, spectacole, teatru, lecturi şi poezie.

TO BE CONTINUED... 😀

Interviu cu regizorul rus Roman Viktiuk

Celebrul regizor rus Roman Viktiuk, tot el şi fondatorul teatrului ce îi poartă numele, a revenit recent în Chişinău. Sosirea lui m-a bucurat nespus de mult, fiindcă de la premiera spectacolului „Cameristele” din 2010, am aşteptat cu nerăbdare reîntoarcerea maestrului în ţară. Acest spectacol e cartea de vizită a teatrului Viktiuk. Cu el actorii au avut turneu în peste 30 de ţări şi mereu a adunat săli arhipline.

În ediţia din acest an a festivalului „BITEI”, teatrul lui Viktiuk a prezentat aşa lucrări ca „Salomeea” de Oscar Wilde şi „Maestrul şi Margareta” de Mihail Bulgakov.

După premiera spectacolului „Salomeea” în Chişinău, am realizat un dialog cu renumitul regizor Roman Viktiuk.

Victoria Boţan: „Toate visele sunt în mâinile noastre, doar să nu ne fie frică să le urmăm”

Fire energică, sociabilă şi creativă, se străduie mereu să spună lucrurilor pe nume, prin intermediul meseriei pe care o practică – jurnalismul.

În acest moment, este redactor şi prezentatoare de ştiri la un post de radio din capitală, face blogging şi fotografie, îi place să călătorească şi să cunoască oameni interesanţi. Motoul ei este: „Toate visele sunt în mâinile noastre, doar să nu ne fie frică să le urmăm”.