Victoria Boţan, stundentă anul II Master, la jurnalism USM, este o tînără de la care poţi învăţa multe! O cunosc mereu optimistă, cu zâmbetul pe buze, deseori cînd mă întîlnesc cu ea, mereu are treabă undeva: ori la radio, ori la facultate, ori la careva evenimente, că aşa trebuie să fie un jurnalist – în vîltoarea evenimentelor! Pe lîngă activităţile enumerate mai sus, Victoria mai are o pasiune – fotografia. Îi place să surprindă clipa în aparatul foto, să „înregistreze” pe bandă momente şi chipuri! Iată şi dovada!
Victoria, tu eşti îndrăgostită de fotografie. De unde vine această pasiune?
De fapt, nu-mi amintesc exact momentul cînd am spus „Da, asta e! Vreau să fac fotografie!”. Ea a intrat cumva firesc în viaţa mea. La început, am primit cadou de la un prieten un aparat Fujifilm şi am început să fotografiez absolut totul. Cînd am învăţat să fac poze mai calitative, am trecut la alt nivel şi mi-am luat un aparat mai performant. Dar, cît de scumpă nu ar fi aparatura, ea nu face din tine fotograf. Trebuie să fie pasiune în tot ceea ce faci, cunoştinţe în domeniu, dar şi talent.
Ce preferi mai mult să fotografiezi?
Îmi place să fotografiez oameni. Copii, tineri, bătrîn, fiecare vine cu istoria sa şi eu ca fotograf trebuie să-i surprind în imagini nu doar chipul dar şi caracterul, personalitatea, povestea ascunsă în ochi. E un lucru dificil, dar foarte interesant şi creativ.
Această poză am făcut-o pe cînd numai începeam să fotografiez. În reportaj e un copil care aleargă după minge în scuarul Catedralei. Îmi place mult această imagine fiindcă e dinamică şi emană multă lumină, dinanism, libertate. Libertatea copilului constă nu doar în libertatea de a se mişca în joc, dar şi în libertatea de a gîndi, a acţiona. Am observat, cu timpul pierdem ceva din această libertate specifică copiilor. În general, am o slăbiciune aparte pentru pozele alb-negru.
În poză e o rudă de-a mea, pictoriţa Veronica Iftodii, care în acel moment mă picta în atelierul său. Veronica lucra cu atît entuziasm că nici nu observa cum o fotografiam. Astfel, am reuşit să arăt prin imagine atmosfera de lucru a pictorilor. Păcat că poza nu poate reda şi mirosul de vopsele din atelier, un miros tare specific dar şi plăcut. Sincer, aş mai poza încă odată pentru pictură!
În imagine e sora prietenei mele. Era prima şedinţă foto cu o femeie gravidă. Poza redă o aşteptare luminoasă a unei femei care urmează să aducă pe lume o nouă viaţă. Chipul femeii ce aşteaptă un prunc e atît de perfect, aproape divin, încît o asociez cu o madonă.
Fata din imagine e colega mea de facultate. Aici are un chip atît de copilăros, visător şi jucăuş, încît de fiecare dată mă aduce la gîndul cît de important e să păstrăm copilul din noi pe tot parcursul vieţii şi să nu ne ruşinăm nicicînd să-i dăm frîu liber. Viaţa e şi aşa prea scurtă şi trebuie să o trăim colorat.
Faci acum studii la masterat, în jurnalism. De ce anume acest domeniu?
Da, sunt ultimul an la masterat în Jurnalism, USM. Am ales această facultate fiindcă mă reprezintă. Sunt sociabilă, dinamică, îmi place să fiu în centrul oamenilor şi al evenimentelor. Sunt curioasă, îmi place să scriu şi am o sete permanentă de a mă informa. Nu cred că aceste calităţi le-am căpătat la studii, însă cred că anume ele m-au determinat să fac anume această alegere. Cum spuneau profesorii noştri: “Cîţi jurnalişti calcă pragul facultăţii, atîţia şi vor ieşi.” Şi au dreptate, fiindcă facultatea nu crează jurnalişti, ea oferă doar o bază teoretică de la care să ne pornim, doar profesînd poţi deveni specialist.
Te-am auzit şi la radio de cîteva ori! Prin ce te-a cucerit acest segment al mass-media?
Întotdeauna mi-a plăcut radioul. Poate m-au influenţat la un moment dat şi studiile muzicale, fiindcă întîi de toate îmi place să ascult. Ţin minte că în toţi anii de practică eram interesată numai de radio. Mergeam de la un post de radio la altul şi încercam să găsesc ceva util pentru mine. Nu mă ruşinam să bat la uşile posturilor de radio chiar din băncile facultăţii, ştiam că atracţia asta nu e întîmplătoare. Eram atît de pasionată de radio încît eram gata să mă încerc în toate ipostazele. Şi mi-a reuşit! Din anul doi de facultate activez la un post de radio privat din capitală în calitate de prezentatoare de ştiri, dar am lucrat şi ca operator, moderator, un timp chiar am preluat funcţia de director de programe. La radio trebuie să ai ambiţia să încerci de toate şi să nu-ţi fie frică să experimentezi.
Autor: Iuliana Mămăligă
Sursa: Civic.md
Pe 28 octombrie la Chișinău s-a desfășurat un training de educație non-formală intitulat “PosPro” (Propaganda Pozitivă) care este dedicat competenței mediatice.
Una din organizatorii evenimentului, Aina Idrisova, susține că scopul organizației pe care o reprezintă „Homo Universalis Generation” este posibilitatea de dezvoltare multilaterală pentru tineri în așa domenii ca: arta, cultura interetnică, popularizarea științei și educația non-formală. Educația non-formală prezintă o platformă deschisă de interacțiune dintre participanți, un schimb reciproc de experiențe și niște metode interactive de comunicare.
Ecaterina: “Ca psiholog pot să spun că consumarea informației de calitate proastă, este dăunătoare pentru sănătatea psihică. Trebuie să știm ce fel de informații consumăm zilnic și s-o analizăm critic.”
Victoria este o fire sociabilă, energică şi creativă, atu-uri pe care le valorifică la maxim în tot ceea ce face. Şi nu face puţine lucruri. Este jurnalistă, blogger, o persoană foarte implicată în activităţi sociale şi culturale. De curând a descoperit un domeniu în care spune că s-a regăsit-drepturile omului şi tot de curând este stagiară la UN Women Moldova. Despre toate astea, Victoria ne povesteşte pe larg, în interviul ce urmează.
Cu ochii în patru... 